Notariat Craiova

Vezi Site Adauga la Favorite Contacteaza Autor
sigla notar.jpg

Notar Public Bajenaru Anamaria titular al biroului din cadrul Camerei Notarilor Publici Craiova şi membru al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR) este membră a Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană (CNUE), ca expresie a integrării notariatului românesc pe plan european, procedurile și competențele notarului în România fiind la înălțimea bunelor practici la nivel European, în scopul oferirii unor servicii notariale riguroase și de calitate tuturor solicitanților.
In biroul nostru veti fi întâmpinaţi într-un cadru modern, cu prietenie şi profesionalism, de o echipã experimentata, pentru solutionarea oricãror solicitãri, în cel mai scurt timp.
Activitatea notarială se înfăptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
Va oferim:
– consultaţii juridice,
– autentificări acte notariale,
– legalizări documente originale,
– legalizări semnătură traducător,
– certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege,
– primirea în depozit a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi,
– eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a întocmit,
– eliberări certificate moştenitor,
– procedură succesorală,
– divorţ prin acordul părţilor, cu sau fără minori.

COPII LEGALIZATE PE ÎNSCRISURI
Efectuam copii legalizate dupa orice document prezentat în original de solicitant, indiferent daca solicitantul este sau nu parte în acel act.
LEGALIZAREA SEMNĂTURII TRADUCĂTORULUI
Prin legalizarea semnăturii, notarul public confirmă faptul că documentul a fost într-adevăr tradus de către un traducător autorizat.
LEGALIZAREA SPECIMENULUI DE SEMNĂTURĂ
Notarul va verifica întâi înscrisul pentru a se asigura că actul nu conţine clauze care încalcă reglementările legale sau bunele moravuri.
CERTIFICAREA UNOR FAPTE
Pentru diverse motive personale au nevoie sa dovedeasca unele situatii sau fapte ce ii intereseaza direct, iar dovezile astfel obtinute sa nu poata fi puse la indoiala.